Fermierii, nemulțumiți că nu au primit încă despăgubirile pentru pierderile suferite din cauza secetei din primăvara anului trecut
Fermierii din mai multe localităţi din județele Iași, Botoşani și Vaslui au protestat, miercuri, pe străzile municipiilor reședință de județ, nemulțumiți de tergiversarea acordării despăgubirilor pentru calamitățile culturilor din primăvara anului 2020 și întârzierea plății procentului rămas pentru culturile de toamnă din anul 2019.
Protestele sunt organizate de Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”GRÂNARII”-”DĂ-TE PE BRAZDĂ” IAȘI.
De altfel, fermierii au transmis și o scrisoare premierului Florin Cîțu, în care susțin că, anul trecut, seceta din zona de est si sud-est a însemnat pentru fermieri:
- Diminuarea cifrei de afaceri cu minim 40% pana la 90%;
- Intârzieri la plata facturilor pentru inputuri – pierderi – 25 -50%;
- Despăgubirile ar acoperi costurile cu achiziția fertilizanților care în ultimele 2 luni au crescut 50-80%;
- Costul carburanților a crescut cu 20% din 15.11.2020 până acum!
- Distribuitorii nu mai finanțează fermieri cu datorii din anul 2020;
În toate cele trei orașe, tractoarele au blocat circulația în zona centrală. Fermierii au pichetat sediile prefecturilor.
https://www.facebook.com/watch/?v=843472559579999
Sursa: g4media.ro