Media

Noi manifeste ale fermierilor. Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”Grânarii” Iași va protesta la Bucureşti

Mâine, 24 martie 2021, vor avea loc mai multe proteste ale fermierilor. Astfel, membrii Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”Grânarii” Iași ies în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirile în ceea ce priveşte plata despăgubirilor pentru culturile de calamitate de seceta din anul 2020.

Protestele vor avea loc la Bucureşti, în Piaţa Victoriei.

„Mâine, 24.03.2021, în intervalul orar 11:00-14:00, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”GRÂNARII” Iași va PROTESTA cu scopul de a manifesta și revendica plata despăgubirilor pentru culturile calamitate de secetă din anul 2020, în Piața Victoriei, BUCUREȘTI.

În acest sens, vă rugăm să ne sprijiniţi în promovarea acestor informaţii, având în vedere situația extrem de gravă a Agriculturii din zona de EST a țării, zonă grav afectată de secetă din anul agricol 2019-2020”, au transmis reprezentanţii ACCPT Iaşi.”

Motivele protestului

a) Subvenții sub nivelul celor europene, în timp ce achizițiile noastre: utilaje, fertilizanți, inputuri, semințe, carburanți duc banii tocmai către acele țări unde fermierul este mult mai bine sprijinit atât de stat, cat și de UE.
b) 95% dintre fermieri au credite la bănci, plătesc dobânzi si penalități la credite, în timp ce în alte state europene dobânzile sunt în jur de 1-2% sau chiar negative.
c) Da, în 30 de ani agricultura a crescut, dar aceasta nu a însemnat neapărat creșterea nivelului de trai ! Satul românesc este depopulat iar zootehnia, principalul client al fermierilor din sectorul vegetal în condiții normale, este în moarte clinică!
d) Anul trecut, ca urmare a secetei din zona de est și sud-est, pentru fermieri înseamnă:
I. Diminuarea cifrei de afaceri cu 40% – la 90%.
II. Întârzieri la plata facturilor pentru inputuri, traduse în pierderi de 25 -50%.
III. Despagubirile ar acoperi costurile cu achiziția îngrășămintelor, care, în ultimele 2 luni, au crescut cu 30-110%.
IV. Costul carburanților a crescut cu 15% din 15 nov. 2020 până acum.
V. Distribuitorii nu mai finanțează fermieri cu datorii din anul 2020 pentru ca nu au încredere că își vor recupera banii.
VI. Culturile de primăvară au fost mai puternic afectate decât cele de toamnă, iar acestea din urmă au fost despăgubite în procent de ~90%. Nu este corect ca cele de toamnă să fie despăgubite și cele de primavară, NU.
VII. Unii fermieri, neîndeplinind contractele de livrări cereale, au primit penalități de la 100 până la 800 RON/TONA;
e) Dl. Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale a afirmat că: „Despăgubirile nu acoperă nici pe departe pierderile suferite de fermieri”;
f) Despăgubirile se vor intoarce, în mare parte, la buget prin: TVA, impozite, taxe locale.
g) La toate acestea adăugăm noi motive de îngrijorare generate de măsuri și acțiuni care ne vor afecta grav în acest an din cauza:
  • propunerilor de modificare a legii vânzării terenurilor, în defavoarea fermierilor.
  • reducerii ANT cu până la 100%, față de anul trecut;
  • inaccesibilității programului AGRO IMM INVEST pentru fermierii din zonele afectate de seceta din anul agricol precedent.

Sursa: bzi.ro